Clicky

/

joi, 10 iulie 2014

Impresii 30 Day Shred

Heei! Am promis că vin cu câteva detalii și impresii asupra programul 30 Day Shred ( 30DS ) când îl voi termina și iată-mă! În postare voi explica ce este 30 Day Shred, cum îl poți încerca și vă voi spune ce rezultate am obținut eu.


30DS este un program de exerciții care durează aproximativ 20 de minute și trebuie făcut timp de 30 de zile. Programul este conceput de Jillian Michaels și conține numeroase exerciții care vor antrena toți mușchii corpului. Se începe cu o ușoară încălzire, apoi urmează circuite de cardio, forță și abdomen, spre final se fac niște întinderi pentru a relaxa mușchii. Aceste 30 de zile se împart în 3 niveluri, fiecare cu un grad diferit de dificultate. Toate cele 3 niveluri trebuie făcute pe o perioadă de 10 zile, ceea ce reprezintă un avantaj deoarece nu vei avea timp să te plictisești, vei fi mereu entuziasmată de atingerea următorului nivel, iar mușchii nu se vor putea obișnuii cu mișcările. Adaug că orice set de exerciții în general trebuie practicat timp de 10 zile apoi schimbat, deoarece mușchii se obișnuiesc cu mișcările și astfel nu vei obține rezultate rapide.
De preferat este să crești mereu dificultatea exercițiilor, exact așa cum se procedează în 30DS, fiecare nivel reprezintă o nouă încercare. Urmărind exercițiile vei observa că ai posibilitatea de a alege, înafară de Jillian Michaels mai sunt 2 fete care practică exercițiile, una pentru începători și una pentru avansați. Exercițiile sunt mai simplificate pentru începători, iar cele pentru avansați solicită mai mult efort.

Pentru a începe programul nu ai nevoie decât de 2 greutăți ( poți folosi și sticle care conțin apă sau nisip ), îmbrăcăminte corespunzătoare și voință. Important este să faci tot ceea ce poți, dar să nu te soliciți mult prea mult. La început o urmam doar pe fata care făcea exercițiile pentru începători, dar în timp am încercat să le combin, dacă eram în stare făceam exercițiile pentru avansați. 

După ce am terminat programul am observat schimbări mari la nivelul picioarelor deoarece acestea s-au subțiat, programul a ajutat într-o mai mică măsură abdomenul, dar tot se vede o mică schimbare. Cert este că sunt mulțumită de program și acum mă pregătesc de 30 Day Ripped.

De reținut este că exercițiile fizice se manifestă diferit de la persoană la persoană, dar să încerci nu strică. Alături de o alimentație corectă ( lucru la care eu trebuie să lucrez ) și exerciții fizice nu aveți cum să greșiți. Vă sfătuiesc să încercați măcar nivelul 1, iar dacă vă place să continuați. 

Aștept părerile voastre, planurile, întrebările sau ideile voastre în comentarii. :) 

O zi frumoasă! 

*) imaginea are un scop motivațional aș spune eu, dar pentru a ajunge la forma din imagini trebuie să faci mai mult decât 30DS, ăsta e doar începutul unei mari schimbări

8 comentarii:

  1. Felicitări pentru că te ții de așa ceva! :)
    Succes cu noul program și vară faină mai departe!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, Dubhe! Să ai și tu o vară minunată! :-*

      Ștergere
  2. Pare o idee buna, dar cum sunt foarte lenesa, tot ce pot sa fac e sa-ti urez succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos! Și eu sunt cam leneșă de felul meu, dar „sportul” e un fel de scop de atins vara asta și trebuie să-l împlinesc. :D

      Ștergere
  3. Felicitările mele,am încercat și eu o chestie de genul (era cu 100 de zile),dar bineînțeles că nu m-am putut ține și am renunțat cam pe la ziua a 10-a. :((

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred ca o sa-l testez si eu, pt ca m-am cam plictisit de pedalat bicicleta si as vrea sa incerc ceva nou:D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să-ți placă, Jacqlineveve! Eu m-am apucat de multă vreme de 30 Day Ripped, dar nu pot să-l duc la capăt. Am avut pauze dese și parcă mi-a pierit și cheful. Trebuie să mă pun pe treabă din nou, ăsta e un program mai greu decât cel de mai sus și totuși asta nu e o scuză. :))

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...