Clicky

/

vineri, 22 august 2014

DIY | Trandafiri din hartie


Astăzi vă aduc în atenție un proiect potrivit pentru pasionații de scapbooking sau pentru persoanele care vor să decoreze anumite obiecte. Acești trandafiri sunt destul de ușor de făcut și poți face cu ei niște lucruri minunate. Dacă vrei să îți decorezi camera poți face o ghirlandă din ei sau un mic buchet de flori, iar dacă dorești să personalizezi o agendă, o ramă sau un suport îi poți folosi cu succes. 

Ai nevoie de :

- un model de floare cu 6 petale 
- foarfece
- lipici
- o scobitoare


Eu am căutat modelul pe google și apoi l-am copiat pe o foaie albă. Acesta va fi tiparul tău, bineînțeles, dacă ai un perforator care face acest model ( aprox. 5 cm ) îi poți folosi. Decupezi după model 3 forme și le tai ca în imaginea de mai jos.


Vei avea o floare cu o tăietură, una cu o petală lipsă, una cu două petale lipsă, două petale în formă de inimă și încă o petală. O să ai nevoie de toate pentru a face trandafirul.


Următorul pas este să aplici lipici pe fiecare petală care se află lângă tăietură și să o lipești cu petala de lângă ea. Este mai greu de explicat în cuvinte, dar sper să înțelegeți etapa privind imaginea de mai jos. 


Vei lipi astfel și floarea cu o petală lipsă și cea cu două petale lipsă. Au mai rămas două forme de lipit ( petala și cele două petale în formă de inimă ), pe acestea le vei rula cu ajutorul unei scobitoare încercând să obții formele de mai jos.


Pentru a se așeza bine le tai puțin vârful ca în imagine. 


După ce le-ai tăiat puțin urmează să le lipești una peste alta, începi cu cea mai mare formă și termini cu cea mai mică. Vei avea 3 straturi cu petale și centrul trandafirului.


Pentru a da trandafirului un aspect natural îi vei rula petalele cu ajutorul unei scobitori.


Destul de simplu, nu? Trandafirii arată foarte bine și dacă sunt făcuți din foile unei cărți vechi și apoi colorați ușor cu o culoare acrilică, eu am folosit un burețel pentru a întinde culoarea pe marginea petalelor. Am folosit culoarea acrilică „Pumpkin” pe care o puteți achiziționa de AICI. Acum floarea merge foarte bine cu cea de mai sus, o să vezi în tutorialul următor cum am folosit acești trandafiri să decorez un sport reciclat.


Peste ceva timp voi adăuga mai jos imagini cu obiectele decorate cu ajutorul acestor trandafiri.

Vă invit și pe voi să faceți acești trandafiri, să-i folosiți, iar dacă vă place ce iese să-mi trimiteți poze pe pagina de facebook a blogului ( Cioburi de Vise ) . Vă aștept sugestiile, ideile și părerile în secțiunea de comentarii. Spor la lucru! 

26 de comentarii:

  1. Wow ! Sunt superbi !!!!
    O sa fac si eu si o sa-i pun prin camera. Sunt geniali!!
    Multumim pentru idee si felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai foarte multa rabdare! Sunt minunati! :D
    Am incercat si eu odata sa fac, dar nu prea mi-au iesit. Poate data viitoare e cu noroc. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce îndemânatică ești! Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  4. Te admir pentru indemanare si rabadarea de care dai dovada la aceste proiecte de DIY. Bravo! Arata tare bine acesti trandafiri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult de tot, Cindy ! Te îmbrățișez cu drag și mă bucur că-ți plac proiectele DIY!

      Ștergere
  5. Wow, ce frumoase sunt, o sa incerc sa fac si eu!
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi mult! Dacă încerci și dorești poți să-mi trimiți o poză și să o postez! Pupici! :-*

      Ștergere
  6. Ce drăguți sunt ! O să îi încerc. Mulțumim pentru postare ! ^^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mult drag, Larisa! Sper să îți placă rezultatul și să îi folosești cu mult drag!

      Ștergere
  7. Arata super! Pare ca ar fi foarte complicat de facut, dar este suuper usor :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi! :D Chiar așa și este, depinde mult și de hârtia pe care o folosești, de model, dar rezultatul o să fie foarte frumos.

      Ștergere
  8. Am incercat sa fac si eu si in mod miraculos mi-au iesit destul de bine. Sunt mandra de mine! :)) >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felicitări, Diana! Dacă ai timp și dorești, îmi poți trimite o poză ca să o atașez aici!

      Ștergere
  9. Sunt superbi, trebuie să-i încerc! <3
    Mulțumim pentru tutorial! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mult drag, Ralu! Sper să încerci şi să fii mulţumită de rezultat! >:D<

      Ștergere
  10. A iesit extrem de frumos
    trebuie musai sa incerc si eu..
    multumim pentru tutorial

    RăspundețiȘtergere
  11. E pur si simplu superb! Asa cum ai descris tu procesul pare si simplu. mi-ar placea sa incerc si, daca o fac, revin si te anunt cum a iesit totul! :)

    RăspundețiȘtergere
  12. OMG.Sunt asa de geniali.Cu siguranta,voi incerca si eu.Sper sa nu dau gres.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că îți plac! :* Dacă îți ies te aștept cu poze!

      Ștergere
  13. Ti-au iesit foarte frumos :D
    Imi plac, in special, cei facuti din foi de carti <3

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...